Cum se tratează artroza mâinilor

Înapoi la Reumatologie Artroza: ce este, factori de risc şi simptome Artroza reprezintă o boală degenerativă a articulaţiilor care afectează predominant persoanele în vârstă şi este caracterizată prin alterarea integrităţii cartilajului articular, cu apariţia unei reacţii hipertrofice a osului subcondral scleroză şi formare de os osteofiteafectând şi structurile periarticulare ligamente, tendoane, muşchi, capsula. Artroza este cea mai frecventă boală cronică articulară, fiind o cauză importantă de dizabilitate fizică ce ocupă locul al doilea în cum se tratează artroza mâinilor bolilor cronice după afecţiunile ischemice cardiovasculare.

Incidenţa artrozei creşte cu vârsta şi prezintă o frecvenţă mai mare la femei decât la bărbaţi.

Factori de risc Cei mai importanţi factori de risc studiaţi în dezvoltarea artrozei cu diferite localizări: genunchi, şold, mână, coloana vertebrală şi piciorul sunt: înaintarea în vârstă, sexul, rasa, predispoziţia genetică, obezitatea, traumatisme, tulburări de aliniament articular. Alţi factori de risc: densitatea osoasă, boli metabolice.

Despre durerile articulare

Vârsta este factorul corelat cel mai mult cu artroza. Dovada radiografică a artrozei este prezentă la majoritatea persoanelor peste 65 de ani. Sexul: femeile au o prevalenţă mai scăzută decât bărbaţii înainte de 50 de ani, dar după această vârstă există o creştere majoră a riscului de artroză la femei.

Prevalenţa gonartrozei şi artrozei mâinii este mai mare la femei decât la bărbaţi, în timp ce coxartroza este mai frecventă la bărbaţi. Incidenţa diferită după 50 de ani între sexe poate fi rezultatul deficienţei post-menopauză de estrogen.

Studii recente au asociat terapia de substituţie cu estrogeni cu un risc mai scăzut de gonartroză şi coxartroză în perioada post-menopauză.

Predispoziţia genetică: Artroza cu implicarea mai multor articulaţii, inclusiv cu noduli Heberden şi localizarea la cum se tratează artroza mâinilor, este de două ori mai probabil să apară la rudele de gradul întâi. Obezitatea este un factor de risc modificabil şi este asociat cu un risc ridicat pentru artroză mai ales la nivelul genunchiului.

Artrozele sunt forme de reumatism cronic degenerativ, care constau dintr-o uzură progresivă la nivelul încheieturilor, cu inflamarea şi degradarea cartilajelor articulare şi a capetelor îngroşate ale oaselor. Aceste afecţiuni sunt mai frecvente la vârste de peste de ani, paralel cu îmbătrânirea generală a ţesuturilor, îndeosebi la femei cu exces ponderal şi la persoane cu traumatisme locale, după eforturi fizice exagerate, mai ales la schimbarea vremii sau la primii paşi de dimineaţă. Bolnavul are dureri articulare mari, mai frecvent la oasele de la picioare, şolduri şi coloana vertebrală care suportă întreaga greutate a corpului.

Creşterea forţelor mecanice asupra articulaţiilor care suportă greutatea reprezintă factorul principal ce conduce la degradarea şi deformarea articulaţiilor, scăderea ponderală ameliorează simptomatologia.

Obezitatea este recent descrisă ca factor de risc sistemic deoarece s-a demonstrat că ţesutul adipos are un rol central în activarea cascadei inflamatorii, astfel este explicat motivul pentru care obezitatea nu este asociată doar cu artroza de la nivelul articulaţiilor portante.

Tulburări de aliniament articular inegalitatea de membre inferioare, displazia de şold, tulburări de statică şi traumatismele osteoarticulare subluxaţii, luxaţii, fracturi, activităţi fizice excesive reprezintă cauze locale.

Simptome artroză Artroza afectează cel mai frecvent genunchii, şoldurile, coloana vertebrală, picioarele şi mâinile putând fi simptomatică sau doar cu expresie radiologică.

În artroză pot să apară următoarele simptome şi semne clinice: Durerea este primul simptom şi cel predominant; pacienţii descriu durere unguent inodor apare în timpul activităţilor zilnice şi se ameliorează în repaus, având caracter mecanic şi fiind meteo-dependentă.

Artroza – ce este, tratament si simptome

În perioadele de acutizare pacienţii pot acuza şi durere nocturnă. Scăderea mobilităţii este legată de incongruenţa suprafeţelor articulare, reducerea spaţiului articular şi tardiv de apariţia atrofiilor musculare periarticulare, a instabilităţi şi blocajul mecanic ca urmare a formării osteofitelor.

În final apare impotenţa funcţională secundară anchilozelor în poziţii vicioase, pacienţii având probleme în desfăşurarea activităţilor zilnice.